Am lansat call-ul de facilitatori ateliere!
Cu toții ne dorim orașe mai bune și mai sănătoase în România, dar puțini dintre membrii societății înțeleg relația directă dintre calitatea mediului construit și calitatea vieții. În ultimii ani constatăm, mai ales în rândul tinerilor, o scădere din ce în ce mai mare a gradului de înțelegere a mediului construit, deși fiecare este un utilizator și un potențial contributor la creșterea calității vieții urbane. Lipsesc nu numai cunoștințele despre felul în care se transformă mediul nostru de viață, dar și ocaziile de a întâlni profesioniști activi și pasionați care le pot fi repere în dezvoltarea profesională și exemple de implicare în societate.
Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” se încadrează în rândul inițiativelor care propun o educație integrată ce are în centru mediul construit și arhitectura și încearcă să identifice și să ilustreze conexiunile ce pot exista între lumea literară, deseori imaginară, și lumea construită, reală. Proiectul urmărește stimularea apropierii dintre arhitect și publicul larg prin explorarea unor dimensiuni noi ale profesiei, printr-o abordare interdisciplinară: arhitectură – literatură.
„Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” se adresează publicului tânăr și foarte tânăr și vizează descoperirea moștenirii patrimoniului cultural ieșean prin creșterea gradului de conștientizare a legăturilor interdisciplinare existente între spațiile pe care le folosim zi de zi și procesele prin care acestea se transformă.
Ne propunem ca, prin intermediul unei serii de ateliere interactive, aproximativ 200 de elevi cu vârsta cuprinsă între 9 – 14 ani din municipiul Iași și împrejurimi să învețe să descifreze orașul în care trăiesc în cheia operelor literare ale unor reprezentanți ai literaturii române. În municipiul și județul Iași, rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române include un număr mare de muzee dedicate unor scriitori importanți precum: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Mihai Codreanu, Mitropolitul Dosoftei, Constantin Negruzzi (Hermeziu, Trifești) și Vasile Alecsandri (Mircești).
Proiectul propune dezvoltarea unei serii de ateliere interactive al căror scop este de a-i familiariza pe participanți cu opera acestor scriitori, dar și cu noțiuni specifice mediului construit și arhitectură prin sublinierea importanței acestora pentru istoria și moștenirea culturală a orașului. Totodată, elevii vor dobândi cunoștințe și atitudini privind valorile arhitecturii, importanța resurselor de identitate ale orașului, competențe de a învăța să învețe, de a comunica și lucra în echipă, devenind astfel cetățeni conștienți de mediul construit, dar și promotori ai schimbării în bine a orașelor lor.
Prin ateliere interactive și materiale didactice accesibile ce aduc împreună educația formală și cea non-formală pentru elevi, cu implicarea specialiștilor (arhitecți, urbaniști, peisagiști, etc.) ca promotori ai mediului construit sustenabil, proiectul vizează atât sensibilizarea elevilor cu privire la valorile culturale locale și transformările orașelor la care vor contribui ca viitori participanți la crearea mediului construit pe care îl împărțim.
De altfel, proiectul se adresează și profesioniștilor mediului construit, mai ales prin provocarea de a înlesni apropierea publicul țintă de lumea complexă a literaturii, dar și de lumea arhitecturii și a mediului construit, prin crearea împreună cu alți specialiști ai domeniului social și cultural (bibliotecari, arhivari și curatori) scenarii educaționale.
În al treilea rând, proiectul vizează și dezvoltarea unor relații de colaborare cu inspectoratul școlar și cu școlile generale în vederea replicării de activități similare și a unei mai strânse legături dintre mediul profesional și cel educațional.
Pe 12 iunie 2023 am lansat concursul de scenarii educaționale. Toate informațiile se găsesc în comunicatul de presă sau mai jos, la secțiunea MATERIALE SUPORT ŞI DETALII.
Pe 16 august 2023 am lansat call-ul de facilitatori ateliere. Toate informațiile se găsesc aici sau mai jos, la secțiunea MATERIALE SUPORT ŞI DETALII.
ETAPE PROIECT:
- 12 iunie 2023 –
25 iunie10 iulie – Concurs de scenarii educaționale 3 iulie17 iulie20 iulie 2023 – Anunțare câștigători concurs de scenarii educaționale- 16-30 august 2023 – Call facilitatori ateliere
iulie17 septembrie 2023 – Formare facilitatori- septembrie – noiembrie 2023 – Ateliere pentru copii și adolescenți
PREMII:
Dintre propunerile înscrise în concurs, un juriu va alege 4 scenarii educaționale ce vor fi premiate cu câte 1500 lei brut fiecare şi implementate ulterior la atelierele organizate la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Câștigătorii vor fi anunțați pe 17 iulie 2023. Toate propunerile vor fi afișate online și vor fi disponibile gratuit pentru diriginți, profesori, părinți și copii.
JURIU CONCURS SCENARII EDUCAȚIONALE:
Vlad Alui Gheorghe, poet și educator muzeal, Palatul Culturii Iași;- Florin Bodnar, arhitect, Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România;
- Mădălina Bold, arhitect de interior, coordonator proiect #DeaArhitecturaAcasa, Asociația
De-a Arhitectura; - Aurelia Carpov, arhitect, Uniunea Arhitecților din Republica Moldova;
- Corina Mocanu-Irimiță, șef serviciu muzeografie și proiecte expoziționale, Muzeul Național
al Literaturii Române Iași; - Mina Sava, arhitect, președinte Asociația De-a Arhitectura;
- Iunia Maria-Ștefan, educator muzeal, Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
CÂȘTIGĂTORI:
Cele 4 scenarii educaționale câștigătoare a 1500 lei brut fiecare sunt:
- „Orașul prin povești” – Anastasia Avram, Miruna Țogoe
- „Ce poveste spune o fațadă?” – Iuliana Georgiana Damir
- „Memoria ferestrei” – Cosmin Gandore
- „Iașul ca poveste trăită. Influența arhitecturii orașului asupra cărților scriitorilor săi.” – Andrei-Nicolaie Hurgheș
PARTENERI:
„Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” este un proiect al Filialei Teritoriale Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) alături de Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR).
Noul proiect „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” a fost selectat în urma sesiunii de finanțare a Ordinului Arhitecților din România (OAR) pentru oferte culturale – ediția toamnă 2022 din „Timbrul Arhitecturii” și a primit finanțare integrală.
Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” se înscrie în seria de evenimente „Orașul creatorilor de arhitectură” propus de OAR Iași în 2023.
MATERIALE SUPORT ŞI DETALII:
Comunicat de presă lansare concurs de scenarii educaționale
Regulamentul concursului de scenarii educaționale
Formular de înscriere la concursul de scenarii educaționale
Template scenariu educațional
Formular de predare scenariu educațional
Formular de contact
Comunicat de presă câștigători concurs de scenarii educaționale
Call facilitatori ateliere
Formular de înscriere facilitatori ateliere


