Iată cine suntem acum: Alexandru Mexi

La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.

Adunare Generală De-a Arhitectura 2023 – despre creștere și adaptare

Finalul anului 2023 ne-a adus bucuria de a ne reuni fizic la Adunarea Generală Anuală De-a Arhitectura care a avut loc pe 25 noiembrie la sediul Fundației OTP Bank în București. După 3 ani de întâlniri online, evenimentul a fost un prilej să ne regăsim și să ne revedem și, altfel, față în față, să facem retrospectiva anului care s-a încheiat, dar și să dezvoltăm noile direcții pentru anul ce vine.

Iată cine suntem acum: Deea Ursachi

La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.

Arhitectura înseamnă și istorie: „De-a arhitectura în orașul meu” la Montessori School of Bucharest

V-am povestit în anul școlar trecut, aici, despre copiii de la Montessori School of Bucharest (MSB) care au urmat programul educațional „De-a arhitectura în orașul meu”. Ne bucurăm să reluăm colaborarea și în acest an școlar și să vă aducem știri despre cum decurge aceasta. Arh. int. Alina Andrei ne transmite la final de decembrie cum a debutat cursul De-a arhitectura și ce au făcut copiii alături de ea în primele 3 luni ale acestuia.

Înscrierile pentru profesioniștii mediului construit și profesori în programele De-a arhitectura din anul școlar 2024-2025 sunt deschise

De-a Arhitectura, o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori dedicată promovării educației de arhitectură și mediu construit în România, invită profesorii și arhitecții, urbaniștii, designerii, inginerii, dar și studenții din aceste domenii să se înscrie până pe 1 martie 2024 la programele educaționale „De-a arhitectura în orașul meu” sau „De-a arhitectura mini” în anul școlar 2024-2025.

„My School Can Be Cool” la Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă din Suceava

În perioada 11-13 august 2023 au avut loc la Suceava Zilele Culturii Urbane la Uzina de apă (Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava), ediţia a X-a, cu tema „Educație prin patrimoniu” iar conferințele, expozițiile, concursurile și deplasări tematice desfășurate au adus în prim plan condiția clădirilor monument din sistemul educațional: grădinițe, școli, licee, universități. Prezente la eveniment au fost și dr. arh. Brîndușa Havași (online), coordonator local De-a Arhitectura Vest, și arh. Iulia Condrea (Cosovanu), care ne-au povestit cum a decurs evenimentul.

Expoziție de final de an De-a arhitectura la Galați

Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Carmina și Valentina ne-au povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.

Expoziție de final de an De-a arhitectura la București

Continuăm să vă prezentăm expozițiile claselor care au urmat programele educaționale „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în oraşul meu” în anul școlar 2022-2023. După ce am fost la Brașov și la Timișoara, a venit rândul să aflăm cum a decurs expoziția claselor De-a arhitectura din zona București Sud (Argeș, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Olt, Prahova), desfășurată în perioada 6-10 iunie 2023 în Holul Centrului Expozițional Documentar – Muzeul Școlii de Arhitectură de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București. Ne-au povestit pe larg despre bucuria din acele zile arh. Cristina Dumitrescu și arh. Aurelia Axente-Stan.