Expoziție de final de an De-a arhitectura la Galați

Continuăm să vă prezentăm expozițiile care au avut loc la final de an școlar 2022-2023 în diferite orașe din țară. După ce am fost la Brașov, Timișoara și București, a venit rândul să vizităm lucrările claselor din estul țării. Pe 12 iunie 2023 am mers în Galați la invitația elevilor clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 28, care au urmat programul educațional „De-a arhitectura mini”, îndrumați de prof. înv. primar Valentina Tanasciuc și arh. Carmina Gheorghiță. Pe parcursul celor trei ore ne-am delectat cu programul artistic oferit de cei mici, am avut oportunitatea să admirăm machetele realizate de ei pe parcursul anului școlar și le-am oferit „un cadou” de „la revedere”: un ultim atelier marca De-a Arhitectura, „Căsuțe călătoare”, îndrumat de arhitectul de la clasă, Carmina Gheorghiță, coordonator local De-a arhitectura Est, venită tocmai de la Iași pentru acest moment special. În cele ce urmează Carmina și Valentina ne-au povestit cum a fost primit cursul de cei mici și cum s-a simțit finalul de an școlar.

Call facilitatori ateliere pentru proiectul „Arhitecturi de poveste”

Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” organizat de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), trece într-o nouă etapă. Lansăm un apel pentru toți cei interesați să lucreze cu copii să se înscrie la call-ul pentru facilitatori pentru atelierele ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2023 la Iași.

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Carmina Gheorghiță

Carmina Gheorghiță a venit în familia De-a Arhitectura la Iași, în 2017. A lucrat cu liceeni la prima ediție a programului „Urban Up! Mediu construit pentru liceeni”, a îndrumat ateliere de Club, a predat ca voluntar la clasă în mediul rural, iar din 2021 Carmina este coordonator local De-a Arhitectura Iași (est). Carmina iubește curiozitatea și sinceritatea copiilor, apreciează munca în echipă și consideră că De-a Arhitectura a fost cel mai frumos proiect în care s-a implicat până acum. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

Clubul De-a arhitectura la Centrul de zi pentru copii „Corneşti”, jud. Iaşi

În timp ce anul trecut în decembrie arh. Cristina-Maria Miu din Vâlcea ne povestea despre prieteniile legate în cadrul atelierului de scenografie cu copiii de la Centrul de plasament „Casa Pinocchio” din Băbeni, jud. Vâlcea, colegii noștri din Iași pregăteau la rândul lor ateliere pentru copiii de la Centrul de zi „Cornești”, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. […]