Programul de formare „De-a arhitectura în orașul meu” 2023

Dacă data trecută v-am povestit cum a decurs programul de formare pentru echipele de îndrumători ale cursului „De-a arhitectura mini” în anul școlar 2023-2024, astăzi am revenit cu vești despre atelierele de formare organizate pentru programul educațional „De-a arhitectura în orașul meu”, desfășurate în perioada iulie – septembrie 2023 cu sprijinul partenerului strategic Ordinul Arhitecților din România prin „Timbrul Arhitecturii”.

Concursul de ziua fotografiei 2023 „Look Up: un alt punct de vedere” și-a anunțat câștigătorii

Fiecare dintre noi are o perspectivă diferită asupra lumii înconjurătoare. Cel mai banal element cotidian poate reprezenta o sursă de inspirație și poate avea o simbolistică aparte. Din 2017, la De-a Arhitectura căutăm povești de arhitectură și mediu construit, spuse prin intermediul fotografiei. Aflat la a patra ediție, concursul De-a arhitectura de Ziua Internaţională a Fotografiei, 19 august, a invitat publicul tânăr să ne trimită un moment capturat în timp, o amintire a bucuriei, o imagine care spune o poveste ce poate inspira comunităţi întregi, de la cel mai mic la cel mai mare, momente trecătoare surprinse pentru a celebra şi a aduce mai aproape oameni de peste tot și care să ne facă să ne oprim din cursa nebună din fiecare zi.

„Take a break and read a book”, proiectul „My School Can Be Cool” din București devine realitate

„Take a break and read a book” („Ia o pauză și citește o carte”), proiectul elevilor clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 311 din București, sector 6, care au urmat programul educațional „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023, a ajuns la final. Îndrumați de prof. Nicoleta Beliciu, arh. Roxana Pîrvu și stud. arh. Alina Dima, elevii au participat la sesiunea de finanțare a programului educațional din luna mai 2023 și au câștigat premiul oferit de Raiffeisen Bank, finanțatorul programului. De asemenea, De-a Arhitectura a decis ca premiul special oferit cu ajutorul AFI Europe Romania să fie acordat tot Școlii Nr. 311 pentru extinderea intervenției din clădire cu includerea amenajării coridoarelor adiacente.

Casa Ienăchiță – proiectul educațional care îți arată modul potrivit în care poți interveni pe o casă veche

Asociația De-a Arhitectura lansează proiectul educațional „Casa Ienăchiță” care își propune să aducă în atenția publicului larg un set de principii și informații utile despre renovarea caselor vechi, care nu fac parte din categoria clădirilor de patrimoniu.

Programul de formare „De-a arhitectura mini” 2023

Este aproape un „ritual” pentru noi ca înainte de începerea fiecărui an școlar să organizăm atelierele de formare pentru programele educaționale „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu” dedicate elevilor din clasele I-IV. În această vară, între 26 iunie și 6 august 2023, Asociaţia De-a Arhitectura a desfășurat programul de formare pentru echipele de îndrumători ale cursului „De-a arhitectura mini” ce aveau să pornească într-o aventură magică în lumea mediului construit în anul școlar 2023-2024. Programul de formare a fost implementat cu sprijinul partenerului strategic Ordinul Arhitecților din România prin „Timbrul Arhitecturii”.

„My Smiling School”, proiectul „My School Can Be Cool” din Bucșoaia, Frasin, devine realitate

„My Smiling School” („Școala mea zâmbitoare”), proiectul elevilor clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Bucșoaia – Structura Școlară Gimnazială Frasin, Suceava, care au urmat programul educațional „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023, a ajuns la final. Îndrumați de prof. Simona Covrig și de arh. Iulia Condrea (Cosovanu) elevii au participat la sesiunea de finanțare a programului educațional din luna mai 2023 și au câștigat premiul oferit de Asociația De-a Arhitectura cu ajutorul sponsorului Digital Spirit. În continuare aflăm de la Iulia cum a decurs acest proces de design participativ și cum devine o școală zâmbitoare.

Call facilitatori ateliere pentru proiectul „Arhitecturi de poveste”

Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” organizat de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), trece într-o nouă etapă. Lansăm un apel pentru toți cei interesați să lucreze cu copii să se înscrie la call-ul pentru facilitatori pentru atelierele ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2023 la Iași.

Patrimoniul și apa – ateliere de vacanță pentru copii și tineri

Echipa De-a Arhitectura Vest a organizat la Timișoara, în iulie 2023, atelierele de vacanță „Patrimoniul și apa” pentru elevi și tineri studenți arhitecți aflați în practica de vară. Proiectul a vizat conștientizarea patrimoniului orașului și relația cu apa, promovând colaborarea între diferite categorii de vârstă și specialiști. Proiectul a fost finanțat prin concursul educațional al Fundației Alber, cu sprijinul sponsorului City of Mara și al OAR și a fost organizat în parteneriat cu FAUT, Muzeul Apei prin Fundația Aquatim și Muzeul Național al Banatului. Brîndușa Havași, coordonatorul proiectului, ne-a spus întreaga poveste.