Raport de activitate aprilie – octombrie 2023: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

Cum toamna se culeg roadele, ne-am gândit că este momentul să tragem și noi linie și să vă povestim ce s-a mai întâmplat la De-a Arhitectura în ultimele șase luni. Perioada aprilie-octombrie 2023 a fost una plină și ne-am bucurat să povestim despre De-a Arhitectura și educația de mediu construit la Copenhaga, cu ocazia Congresului mondial al arhitecților UIA 2023 (UIA 2023 World Congress Copenhagen). Despre programele „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu”, despre câștigătorii sesiunii de finanțare a programului educațional „My School Can Be Cool”, dar și despre restul activităților vă invităm să citiți în continuare.

Call facilitatori ateliere pentru proiectul „Arhitecturi de poveste”

Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” organizat de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), trece într-o nouă etapă. Lansăm un apel pentru toți cei interesați să lucreze cu copii să se înscrie la call-ul pentru facilitatori pentru atelierele ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2023 la Iași.

Arhitecturi de poveste – concurs de scenarii educaționale

Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași), alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), a lansat concursul de scenarii educaționale din proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii”.

De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Mihai Corneliu Drişcu

De-a Arhitectura este o reţea de oameni cu idei similare, la nivel naţional şi internaţional, care cred că arhitectura şi mediul construit oferă resurse preţioase în îndrumarea copiilor şi a tinerilor către cetăţenia activă şi aprecierea valorilor culturale. Prin programele de educaţie oferite, utilizând metode non-formale şi experienţa arhitecţilor voluntari care devin ghizi pentru copii la clasă, prin parteneriatul şi dialogul cu dascălul şi cu şcoala, începând cu 2011 De-a Ahitectura contribuie la cultivarea în generaţiile viitoare a prestigiului profesiilor implicate în domeniului arhitecturii şi urbanismului şi la crearea unui nou model de cetăţean: implicat, informat, interesat de mediul în care trăieşte şi de contribuţia pe care o poate aduce la acesta. […]