Expoziție de final de an De-a arhitectura la București

Continuăm să vă prezentăm expozițiile claselor care au urmat programele educaționale „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în oraşul meu” în anul școlar 2022-2023. După ce am fost la Brașov și la Timișoara, a venit rândul să aflăm cum a decurs expoziția claselor De-a arhitectura din zona București Sud (Argeș, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Olt, Prahova), desfășurată în perioada 6-10 iunie 2023 în Holul Centrului Expozițional Documentar – Muzeul Școlii de Arhitectură de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București. Ne-au povestit pe larg despre bucuria din acele zile arh. Cristina Dumitrescu și arh. Aurelia Axente-Stan.

Iată cine suntem acum: Oana Pavăl

La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.

Călătorie prin lumea secretă a copilăriei la Noaptea Muzeelor

Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe 13 mai 2023, De-a Arhitectura a organizat atelierul „Lumea secretă a copilăriei” în parteneriat cu Muzeul Școlii de Arhitectură – Centrul Expozițional Documentar din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Îndrumați de arh. int. Mădălina Bold și arh. Ioana Moraru, alături de voluntarii arh. Ștefana Iaschevici și stud. arh. Flavia Nechițelea, copiii de 3-9 ani au fost invitați să se lase inspirați de visele despre case care plutesc pretutindeni prin Școala de Arhitectură și să construiască, din bețe și fâșii colorate, lipind culcuș lângă culcuș, o lume secretă făcută pe măsura lor.

Atelier „Structuri imaginate: Pasajul secret” la Noaptea Muzeelor

Asociaţia De-a Arhitectura a organizat pe 14 mai 2022, în parteneriat cu Muzeul Școlii de Arhitectură, atelierul gratuit „Structuri imaginate: Pasajul secret” pentru copii de 6-12 ani care și-a propus să realizeze o altfel de „hartă” a legăturilor între spațiile și expozițiile de vizitat în această seară-eveniment. Îndrumătoarele atelierului De-a arhitectura, arh. int. Mădălina Bold, arh. Diana Stancu (Jinaru), drd. arh. Andreea Vasilca, ne-au transmis mai departe povestea atelierului.

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Bianca Bărbieru

Mai noi sau mai vechi, mai experimentați sau mai novici, peste treizeci de voluntari De-a arhitectura – arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti etc. – au stat de vorbă cu noi și s-au prezentat în faţa noastră, a tuturor, cu activitatea lor în domeniile în care profesează, dar şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. […]

Spectacol „Orașul Banaha” la Expoziția De-a arhitectura București

În perioada 3-14 iunie 2019 a avut loc expoziţia de final de an a claselor De-a arhitectura din Bucureşti care au urmat unul dintre programele asociaţiei în anul şcolar 2018-2019. Timp de 12 zile holul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” a găzduit lucrările elevilor, rodul muncii lor: orașele construite la scara unui omuleț Lego, lumile fantastice descoperite de cei mici în călătoria lor de un an sau doi alături de cele două personaje Grifonel şi Seminţica, precum și propunerile de proiect pentru schimbarea în bine a şcolii lor. […]

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Iulia Cutova

Am ajuns la cel de-al şaptesprezecelea interviu din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm de fiecare dată când descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, când aflăm puţin din povestea sau istoria din spatele omului şi ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei. […]

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Ioana Aron

Am ajuns la cel de-al şaisprezecelea interviu din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm de fiecare dată când descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, când aflăm puţin din povestea sau istoria din spatele omului şi ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei. […]