În vizită la MINI – o lecţie deschisă

În anul școlar 2014-2015 am făcut echipă la clasa a IV-a cu prof. înv. primar Cătălina Mirela Ganea în cadrul cursului opțional De-a arhitectura în orașul meu. Colaborarea a decurs minunat, de aceea încă din vară am decis ca anul următor (2015-2016) să continuăm în aceeași formulă cu clasa pregătitoare. De-a arhitectura MINI este un curs extracurricular propus pentru clasele 0, I și a II-a. Pentru că ne-am dorit încă de la început să lucrăm cu această generație până în clasa a IV-a, din clasa a III-a optând pentru cursul opțional, am avut multe dezbateri cu Cătălina încercând să găsim soluția ideală pentru a implementa cursul De-a arhitectura MINI pe o durată de trei ani. […]

De-a arhitectura în Casa Bunicilor

Ziua de duminică, 25 octombrie 2015, a fost așteptată cu nerăbdare de copiii curioși ce își doreau să participe la atelierele De-a arhitectura, desfășurate în cadrul expoziției Casa bunicilor – jurnalul unei expediţii în căutarea casei bunicilor pe valea Vâlsanului. Organizată de Revista Arhitext, expoziția a avut loc între 23 – 25 octombrie la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, în spațiul gospodăriilor Șuici și Stănești, județul Argeș și a prezentat cercetarea de documentare făcută de o echipă de 20 de studenți în comuna Brăduleț, județul Argeș. În același weekend, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat Târgul de Sfântul Dumitru. […]

Da’DeCe Calea Victoriei

Asociația Da’DeCe a fost motorul unui proiect cultural pentru copii, în care Asociaţia De-a Arhitectura a fost implicată pe parte de conţinut şi îndrumare la ateliere. Mai jos comunicatul de presă al Asociaţiei Da’DeCe şi câteva fotografii din timpul atelierelor. Consemnăm astfel această iniţiativă şi implicarea noastră într-o altă aventură cu eroi micuţi. […]

De-a Arhitectura la Sofia

De-a arhitectura a participat la Festivalul Arhitecturii din Sofia pe 4 şi 5 octombrie 2015. Gazdele, filiala regională Sofia a Ordinului Arhitecţilor din Bulgaria, fost interesate de felul în care s-au dezvoltat, funcţionează şi sunt finanţate proiectele asociaţiei noastre. Iar noi ne-am bucurat de ocazia de a vizita, chiar de la deschidere, Muzeul Copiilor din Sofia, într-un tur dedicat arhitecţilor. […]