Expoziţie De-a arhitectura Sibiu 2017 în Sala Atrium a Primăriei Municipiului Sibiu

Vernisajul expoziției de final a claselor care au studiat cele două cursuri opționale De-a arhitectura în Sibiu pe parcursul anului școlar 2016-2017, a avut loc pe 22 iunie, în prezența copiilor, a părinților, a cadrelor didactice, a arhitecților voluntari îndrumători şi a prietenilor De-a Arhitectura. […]

Kit-ul educativ „Şcolari în siguranţă” a ajuns la peste 1100 de copii de gimnaziu

Kit-ul educativ „Școlari în siguranță” – un nou proiect De-a Arhitectura – a fost implementat, în perioada martie-iunie 2017, în 47 de clase (23 clase din mediul urban și 24 de clase din mediul rural) la peste 1100 de copii de gimnaziu. Kit-ul va rămâne în biblioteca școlii, ca resursă pentru cadrele didactice din școală, și se va putea preda la mai multe generații de copii ori de câte ori se doreşte. […]

Expoziţii în toată ţara marchează sfârşitul celui de-al cincilea an şcolar De-a arhitectura

În al cincilea an de activitate, Asociaţia De-a Arhitectura a serbat, prin expoziţii desfăşurate în întreaga ţară, clasele care au participat în anul şcolar 2016-2017 în programele „De-a arhitectura în oraşul meu” şi „De-a arhitectura mini”. […]

„De-a arhitectura în şcoala mea” la Şcoala Gimnazială Nr. 17 „Pia Brătianu”

„De-a arhitectura în şcoala mea” este un proiect De-a arhitectura dedicat elevilor de gimnaziu, ce a fost pilotat în anul şcolar 2015-2016 la Timişoara, la Liceul de Arte Plastice, sub denumirea „De-a arhitectura în şcoala mea – Clasa mea de vis!”. În anul şcolar 2016-2017, cursul a fost pilotat în 5 şcoli din Bucureşti în care elevii unor clase de gimnaziu (a VI-a şi a VII-a) plus o clasă a IX-a de liceu au avut ocazia să intervină fizic în spaţiul şcolilor lor, în urma unui proces de tipul „design thinking”. […]

Bogdan Zaim, Holver, vorbeşte la „De-a arhitectura Talks III”

Pe 1 aprilie 2017, la Palatul Universul – Talent Garden din Bucureşti, Asociaţia De-a Arhitectura a organizat ediţia a treia a evenimentului „De-a arhitectura Talks”, un eveniment ce face parte dintr-o serie dedicată arhitecţilor, urbaniştilor, cadrelor didactice, cercetătorilor şi reprezentanţilor companiilor interesaţi de educaţia de mediu construit. […]

Atelier „De-a căsuţa de vis”

Continuăm seria de ateliere „De-a visele”, un parteneriat De-a Arhitectura şi Class’IN, ateliere individuale de arhitectură și design pentru copii ce se desfăşoară în showroom-ul Class’IN din Bucureşti. După povestea atelierului „De-a piloții de mașini” spusă de arh. Ioana Rizea, colega noastră, arh. Oana Pavăl, ne spune cum s-au jucat copiii cu sistemele Makedo şi simplele cartoane de cutii la atelierul „De-a căsuța de vis” de pe 27 mai. […]

De-a Arhitectura în revista „Arquitectura y educación para la Justicia Social”

În 2017, ca urmare a prezentării susţinute la Madrid în ianuarie 2016 la „III Encuentro Internacional de Educación en Arquitectura para la infancia y la juventud”, De-a Arhitectura a primit o invitaţie oficială de a-şi prezenta proiectele şi experienţa educaţională cu copii/tineri şi arhitectură, cu focus/prin lentila educaţiei ca mijloc de a obţine o mai mare justiţie socială. […]

Concurs pentru copii creativi şi dibaci: „De-a arhitectura în camera mea”

În luna mai am lansat alături de partenerii noştri, Duraziv şi Siniat, un nou proiect marca De-a arhitectura: concursul „De-a arhitectura în camera mea” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. […]