De-a Arhitectura la Clubul Copiilor Lugoj

Pentru al doilea an consecutiv Clubul Copiilor Lugoj este partenerul Asociației De-a Arhitectura în derularea unor programe educaționale care îi ajută pe copii să descopere lumea fascinantă a arhitecturii și care îi fac mai atenți la ce se întâmplă în orașul lor. […]

Proiectul „De-a arhitectura în școala mea” prezentat la SCHOOL + HOSPITAL 2017 în faţa unui public internaţional

Am început ziua de joi, 19 octombrie, dis-de-dimineaţă în Bucureşti, în aglomeraţia obişnuită de la metrou, parcurgând cele câteva staţii de la Obor la Piaţa Romană, ca să ajung la Radisson Blu Bucharest 5* Hotel. Ziua era dedicată celei de-a doua ediții a evenimentului SCHOOL + HOSPITAL 2017, la care am luat parte ca participant în public, însă venisem să o ascult şi pe Mina Sava, fondator şi preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura, invitată ca speaker în cadrul secţiunii de educaţie a evenimentului, Spaţiul Educaţional sau Building Education Bucharest International Forum. […]

Prima zi de expoziţie De-a arhitectura Bucureşti 2017 la Universitatea de Arhitectura şi Urbanism „Ion Mincu”

Suntem în octombrie, iar în şcolile din întreaga țară sute de elevi curioși și puși pe explorat au pornit la drum alături de îndrumătorii De-a arhitectura. Dornici să le dezvăluim puţin din cum le va fi acest an (și, recunoaștem, bucuroşi de un final atât de frumos) vă vom povesti cum a decurs expoziţia De-a arhitectura de la finalul anului 2016-2017 din Bucureşti, în completarea poveștilor deja spuse din Brașov, Cluj, Constanţa, Iași, Sibiu, Timișoara, Vâlcea. […]

„De-a arhitectura în şcoala mea” la Şcoala Gimnazială Nr. 92

Continuăm poveştile claselor din proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea”, din anul şcolar 2016-2017, care de curând şi-au inaugurat rezultatul muncii de un an. V-am prezentat „Ceainărie literară înăuntru şi afară” de la Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, iar acum vă prezentăm firul evenimentelor care au dus la realizarea unui spaţiu visat de copiii din Şcoala Gimnazială Nr. 92: „Biblioteca: drumul spre cunoaștere!”. […]

„De-a arhitectura în şcoala mea” la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”

Proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea”, din anul şcolar 2016-2017, a ajuns în faza finală, cea a inaugurărilor. După un an de studiu şi o vară de muncă alături de cadrele didactice şi arhitecţii îndrumători De-a arhitectura, clasele din program prezintă şi testează rezultatul proiectului lor în faţa colegilor, a părinţilor, a asociaţiei şi a întregii şcoli. […]

Cursul „Şcolari în siguranţă” îşi redeschide înscrierile pentru 30 de clase din ţară

Asociaţia De-a Arhitectura relansează la început de an şcolar înscrierile pentru părinţii şi cadrele didactice care doresc să predea la clasă folosind materialul didactic De-a arhitectura „Şcolari în siguranţă”. Înscrierile vor fi deschise până pe 1 octombrie 2017, pentru 30 de clase, la nivel național. Proiectul va putea fi implementat în anul şcolar 2017-2018, timp de 3 luni, până la sfârșit de februarie 2018.     […]

Expoziţie De-a arhitectura Bucureşti (Muntenia+sud-est) 2017 la Universitatea de Arhitectura şi Urbanism „Ion Mincu”

În 2017, la fel ca în anii trecuţi, am sărbătorit încheierea anului şcoalar printr-o expoziţie a machetelor claselor care au finalizat cursurile „De-a arhitectura în oraşul meu” sau „De-a arhitectura mini”. Festivitatea de încheiere a avut loc la Universitatea de Arhitectura şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din Bucureşti, între 12 şi 24 iunie. […]