Siniat susţine De-a Arhitectura la Swimathon 2016

Siniat, producător de sisteme gips carton, tencuieli și gleturi, susţine pentru a doua oară participarea Asociaţiei De-a Arhitectura la Swimathon Bucureşti. Contribuie astfel la crearea şi implementarea proiectelor educative ale Asociaţiei în şcoli. În acest an, Siniat este alături de echipa ARHimede 1, ai cărei înotatori sunt: Claudiu Furnea, Adrian Soare, Silvia Furnea, Monica Săbău, Giulia Pelin. […]

Cinci ani de cursuri De-a arhitectura, cinci ani de educație de arhitectură și mediu construit

Pentru noi, Asociația De-a arhitectura, anul școlar 2016-2017 a început deja din decembrie 2015 când am lansat înscrierile la cursurile oferite de asociație pentru următorul an școlar. La sfârşitul lunii martie 2016 am încheiat procesul de înscriere a claselor, iar acum analizăm situația și invităm arhitecții să se înscrie în program, ca voluntari. […]

3.500 de copii din România studiază arhitectura în anul școlar 2015-2016

Case Ciripite este o campanie de strângere de fonduri aflată la a doua ediție și dezvoltată de Asociația De-a arhitectura cu scopul de a susține implementarea cursurilor de arhitectură în școlile de stat și private din România.  De-a arhitectura a invitat în acest proiect 16 dintre cei mai renumiți și premiați arhitecți din România pentru a crea case inedite de păsări. Căsuțele au fost licitate și sunt expuse până pe 13 februarie 2016 în cadrul Galeriei Galateca. Ulterior, acestea vor fi mutate în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA Sibiu. […]