Expoziţie De-a arhitectura Timişoara 2017 la Centrul Multifuncțional Bastion

Pe 6 iunie a avut loc deschiderea oficială a expoziției De-a arhitectura Timișoara 2017, expoziţia de final de an a elevilor care au studiat cursurile asociaţiei în Timişoara şi Lugoj. […]

„De-a arhitectura în şcoala mea – Clasa mea de vis!” la conferința internaţională din Edinburgh, Scoţia

Pe 8 și 9 mai 2017, Colegiul de Artă al Universității din Edinburgh a găzduit conferința internațională „Researching with and for children, Place, Pedagogy and Play” [n.r. „Cercetare cu şi pentru copii, loc, pedagogie şi joacă”]. Cu sprijinul Devolved Researchers’ Fund, această conferință și-a propus explorarea subiectelor care privesc dezvoltarea copiilor în cadrul mai multor discipline. […]

Atelierul furnicuţei la „De-a arhitectura Povestită” în Timișoara

În 2017, Timișoara a găzduit ediția cu numărul cinci a conferințelor „De-a arhitectura Povestită”, pe 11 mai, în sala mare de la Ambasada – un spațiu prietenos ce ne-a făcut să revenim și anul acesta în oraşul de pe Bega. Pentru a asigura gratuitatea programului pentru copii şi a aduce conferinţele şi poveştile arhitecţilor mai aproape de copii, suntem susținuți încă din 2013 de către brandul de origine germană YTONG, căruia îi mulţumim. […]

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Oana Simionescu

Am ajuns la cel de-al şaptelea articol din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm la fiecare interviu să descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre arhitecţii voluntari, să aflăm puţin din povestea sau istoria din spate a omului şi să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei. […]

Proiectul „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!” premiat la Bienala timișoreană de arhitectură BETA!

Pe 26 noiembrie, juriul cu componență euroregională al Bienalei timișorene de arhitectură (BETA) a premiat proiectul „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!”, realizat la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, în cadrul secțiunii „Inițiative pentru arhitectură de calitate”. Puteți consulta lista proiectelor premiate aici. […]

În programul „De-a arhitectura în școala mea”, elevii de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara au renovat, ajutaţi de voluntari, clasa lor de vis

Aproape 60 de voluntari, elevi şi adulţi, au reuşit să renoveze în vacanţa de vară clasa lor de curs din cadrul Liceului de Arte Plastice din Timişoara, ca parte finală a unui proiect realizat cu participarea elevilor în cadrul programului „De-a arhitectura în școala mea”, dezvoltat de Asociația De-a Arhitectura, asociaţie care își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit pentru publicul larg. […]

Tur de arhitectură în cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură (BETA)

Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Timiş, îşi propune, printr-un proiect cultural pilot ce face parte din secțiunea EDUCAȚIE a Bienalei Timișorene de Arhitectură (BETA), realizarea unui set de tururi ghidate de arhitectură pentru publicul larg, în scopul stimulării interesului, reflecției și implicării cetățenilor în modelarea și folosirea, conștientă și asumată, a peisajului urban. […]