Voluntarii noştri sunt cei mai buni
Admirăm sincer arhitecţii voluntari care participă la proiectele noastre. Un an şcolar, săptămână de săptămână, ei sunt în clase din întreaga ţară. Îşi fac timp într-un program încărcat, într-o piaţa anemică de proiectare, într-un mediu privat concurenţial. Şi construiesc cu efort o relaţie minunată cu câte o clasa de copii, care îi aşteaptă cu sufletul la gură, care au încredere în ei şi în minunăţiile pe care le vad sau le discută în fiecare săptămână. Şi pentru că arhitecţii sunt foarte pricepuţi la imagini şi cuvinte, găsim că li se potriveşte ocazia de mai jos.
