„De-a arhitectura mini – 4 cetăţi” – serie de 4 ateliere la OAR București

În luna februarie 2020, Asociaţia De-a Arhitectura a organizat în parteneriat cu Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România seria de patru ateliere „De-a arhitectura mini – 4 cetăţi”.

Pe parcursul celor patru întâlniri (8, 15, 22, 29 februarie 2020) care au avut loc în mansarda OAR București, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani s-au plimbat, cu ajutorul imaginației, prin „Oraşul norilor de gheaţă”, au ajuns apoi în „Oraşul cuvintelor”, au poposit în „Cetatea albinelor” şi s-au oprit, într-un final, la „Castelul dulce”. […]

Școala Altfel: Atelier „Structuri vesele” la Grădinița Ioanid din București

În cadrul Programului Național „Școala Altfel” din acest an școlar, ca în fiecare an de până acum, Asociaţia De-a Arhitectura desfășoară ateliere de arhitectură și mediu construit în București și în țară. Astfel, înainte de situația stării de urgență, toți copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani care nu erau înscrişi la cursurile noastre în şcoli şi grădiniţe, au avut posibilitatea de a-și însuși diverse noțiuni despre oraș și mediu construit. Atelierele, gândite într-o manieră ludică, dezvoltă imaginația și încurajează creativitatea. Sperăm ca situația să revină la normal cât mai curând și să putem relua toate aceste activități. […]

Mini-școala de vară De-a arhitectura 2019 la MNAR

Ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19) și a măsurilor luate de Ministerul Educației și Cercetării, Asociația De-a Arhitectura a anunțat încă de pe 10 martie 2020 suspendarea tuturor activităților [directe cu copiii] în această perioadă. Reţeaua De-a arhitectura din întreaga ţară lucrează (la distanţă) la conţinuturi noi, adaptate acestor zile, pe care le veți găsi pe website și pe Facebook De-a arhitectura cu hashtag-ul #DeaArhitecturaAcasa. Având în vedere că momentan stăm acasă, vă invităm într-o călătorie virtuală la Muzeul Național de Artă al României pentru a explora împreună activitățile desfășurate în cadrul „școlii de vară” din 2019.

În iulie 2019, Asociația De-a Arhitectura a avut plăcerea de a organiza o mini „școală de vară” în parteneriat cu Artcrowd şi Muzeul Național de Artă al României (MNAR), la invitația doamnei Codruța Cruceanu, istoric de artă și specialist în educație culturală. […]

De vorbă cu membrii UIA – Architectura şi Copiii: Suzanne de Laval

Mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în acest moment în zone urbane. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că 68% din populaţia lumii va locui în oraşe până în 2050. Nu este prea îndrăzneţ să spunem că, atât cât noi, ca profesionişti, modelăm mediul construit, acesta ne modelează în egală măsură. Starea noastră de bine, în calitate de locuitori ai oraşului, este profund conectată la cât de bine este planificat, proiectat, conturat mediul nostru. Aceasta ne pune pe umeri, ca arhitecţi şi urbanişti, o responsabilitate uriaşă. Dar nu suntem singuri în împărtăşirea acestei responsabilităţi. Împreună cu autorităţile şi legislatorii, avem datoria de a oferi un mediu construit durabil, adecvat nevoilor oamenilor care locuiesc în el astăzi, precum şi generaţiilor viitoare care îl vor moşteni. Ţinând cont de toate cele de mai sus, este destul de evident de ce cetăţenii, comunităţile, au o miză importantă în modul în care este proiectat mediul nostru construit, la fel ca şi profesioniştii. […]

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Ioana Cristina Ion

După trei ani de la lansarea seriei „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” în septembrie 2016, am ajuns la peste douăzeci de interviuri. Am stat de vorbă cu voluntari De-a arhitectura, arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti care s-au prezentat în faţa noastră, a tuturor, cu activitatea lor în domeniile în care profesează, dar şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat sau ni se vor alătura, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte. […]

Atelier „Dealul dispărut” la Casa Costa-Foru

În toamna lui 2019, timp de o lună, Casa Costa-Foru și-a redeschis porțile tuturor celor pasionați de istoria Bucureștiului în cadrul evenimentului „Construind Comunitatea • Orașul Alternativ”, găzduind o serie de expoziții, ateliere și platforme de discuție despre istorii urbane alternative și memoria Bucureștiului. În cadrul evenimentului, pe 12 octombrie 2019, Asociația De-a Arhitectura, în parteneriat cu Grupul de inițiativă Casa Costa-Foru și Cartierul Uranus, a organizat atelierul „Dealul dispărut”, la invitația arhitectului și fotografului Ioana Marinescu, coordonatorul echipei de studenți care a realizat macheta Dealului Arsenalului. […]