De-a Arhitectura la Congresul mondial al arhitecților UIA 2023

Între 2 și 6 iulie 2023 a avut loc la Copenhaga Congresul mondial al arhitecților UIA 2023. Evenimentul este organizat o dată la trei ani de Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA). Secțiunea nordică a UIA a câștigat concursul pentru găzduirea evenimentului în 2023, marcând astfel prima dată când congresul s-a desfășurat într-o țară nordică. Colega noastră arh. Mina Sava, președinte De-a Arhitectura și reprezentanta României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Programul de lucru UIA – Arhitectura și Copiii, ne povestește mai departe despre vizita în Copenhaga.

De-a Arhitectura la webinar-ul UIA: „Raport de pe front: Arhitectura și Copiii în vremuri și locuri nesigure”

Continuând seria de întâlniri online lansată de Grupul de lucru – Arhitectura și Copiii al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) și pentru a lua pulsul situației vis-a-vis de impactul războiului asupra copiilor, pe 13 mai 2022 a avut loc webinar-ul „Raport de pe front: Arhitectura și Copiii în vremuri și locuri nesigure”. Mina Sava, arhitect și preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura, a povestit alături de Emilia Munteanu, psiholog în domeniul migrației, despre un viitor atelier care va implica copii și arhitecți ucraineni ce se află în țara noastră.

Premiile „Cuburile de aur” 2020-2021 acordate de Programul de lucru UIA – Arhitectura și Copiii

Premiul „Cuburile de aur” este cea mai prestigioasă distincţie internaţională care promovează la nivel mondial iniţiativele din domeniul educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru copii şi tineri. Organizat o dată la trei ani de Grupul de lucru al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, UIA – Arhitectura şi Copiii, la ediția 2020 au participat 71 de proiecte din 29 de țări de pe 4 continente. Mina Sava, preşedinte De-a Arhitectura și reprezentantul României din partea OAR la Grupul de lucru UIA – Arhitectura şi Copiii, a avut onoarea să fie parte din juriul și vă invită să întâlniți virtual oamenii din spatele proiectelor premiate.

Carta UIA de Educaţie de mediu construit pentru copii şi tineri

Ca reprezentant al României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Grupul de lucru „UIA – Arhitectura şi Copiii” al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) încă din 2015, grup ce reuneşte reprezentanţi ai arhitecţilor din întreaga lume implicaţi în proiecte dedicate educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru copii, având ca scop promovarea acestui domeniu şi schimbul de bune practici, considerăm că este responsabilitatea noastră să punem România pe hartă și să fim în fruntea inițiativelor care propun o educație integrată ce are în centru mediul construit și arhitectura. […]