Atelier „Arhipălării faimoase” la OARB

În parteneriat cu Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România care ne-a fost gazdă pe 28 ianuarie 2023, De-a Arhitectura a organizat atelierul „Arhipălării faimoase” dedicat copiilor de 6-9 ani. Atelierul a fost îndrumat de arh. Ioana Moraru (Aron) alături de voluntarele arh. Roxana Penișoara-Pîrvu și arh. Diana Stancu (Jinaru). Pornind de la un paragraf din „Alice în Țara Minunilor” ne-am imaginat că am putea crește atât de mult încât să putem privi lumea în ansamblu, apoi am invitat copiii într-o călătorie virtuală, prin lume, în care aceștia au avut posibilitatea să descopere clădiri faimoase ce le-au fost sursă de inspirație pentru „parada arhipălăriilor faimoase”.

#ArchiFaces sau personajele care se ascund în arhitectura urbană

Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, are o rubrică nouă, „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari. În februarie, Rodica Săvulescu ne povestește despre proiectul său #ArhiFaces și cum să vezi frumusețea Bucureștiului chiar și atunci când ai impresia că orașul nu are nimic bun să îți ofere.

PROFESIONIŞTII: Maria Duda, arhitect, cadru didactic universitar, om de radio

„Nu știu dacă a anticipat cariera, alegerea de a da la arhitectură a venit foarte târziu și mai degrabă ca răspuns la o sugestie din exterior: vrei să dai la arhitectură, crezi că ți s-ar potrivi? Mhm, de ce nu. Nu cred că am fost preocupată de carieră, în mod real, ci, cu mult noroc, am prelungit joaca din copilărie și în maturitate, cizelând-o cu ajutor de la familie și profesori. Poate e fortuit sau poate a fost foarte bine planificat de familie, dar continui și acum să desenez, să inventez povești, case, să observ lucruri, locuri și oameni, să colectez imagini deși nu mai decupez nicio revistă. Acum fac eu imaginile sau le iau din arhivă.” – Maria Duda, arhitect, cadru didactic universitar, om de radio

„My School Can be Cool”: Lunga călătorie către scenă la Şcoala Gimnazială Nr. 113 din București

Anul acesta, după multe amânări pe fondul pandemiei de Coronavirus, avem bucuria să vă aducem vești de la finalizarea proiectului echipei Şcolii Gimnaziale Nr. 113 din București din programul „My School Can be Cool”. Formată la momentul înscrierii în program, în anul școlar 2019-2020, din elevii clasei a VI-a B, sub îndrumarea arhitecţilor Daniela Teodorescu, Mihai Munteanu şi a ​prof. diriginte Florentina Ruiu, echipa a participat în 2020 la sesiunea de finanţare a proiectelor din program și a câștigat o finanțare de 11.500 lei, finanțare posibilă mulțumită Fundaţiei Comunitare Bucureşti prin Swimathon Bucureşti 2019 și Cemacon, prin donaţia făcută pentru echipa ARHimede la Swimathon 2019.

Școala de vis Voievod Neagoe Basarab: atelier în parteneriat cu Anuala de Arhitectură București

În primăvara aceasta, pe 14 mai 2022, De-a Arhitectura, în parteneriat cu Anuala de Arhitectură București, a organizat atelierul-eveniment „Școala de vis” care a invitat norocoasa comunitate a Școlii Gimnaziale „Voievod Neagoe Basarab” din București să contribuie la reimaginarea unei școli mai bune, în viitorul nu foarte îndepărtat. Această inițiativă a venit în completarea promovării primului concurs de soluții de arhitectură din București pentru o școală cu totul nouă, reconstruită de la zero, care va genera prima școală contemporană, de secol XXI, și care va fi un exemplu nu doar pentru capitală, ci și pentru toată țara.

Clasele De-a arhitectura în vizită la EFdeN

În luna aprilie 2022 două dintre clasele care urmează programul „De-a arhitectura în orașul meu” în anul școlar 2021-2022 în zona București-Sud au fost în vizită la sediul EFdeN pentru a explora mai pe larg conceptul de sustenabilitate. Timp de câteva ore copiii de clasa a III-a și a IV-a, ghidați de Andreea Iacob, au aflat în premieră despre prototipul EFdeN 4C, proiectat și construit pentru ediția din 2014 a competiției Solar Decathlon, și despre EFdeN Signature, casa care a participat la Solar Decathlon Orientul Mijlociu în 2018.

PROFESIONIŞTII: Alina Kasprovschi, director de fundație și mamă

„Mama îmi spunea că, dacă am încredere, am să reușesc, oricât de departe sunt de succes. A durat mult până să înțeleg ideea de proces, că e ok să vrei ceva, chiar dacă nu ești încă în acel loc. Am crescut cu fascinația geniilor copii, ca Mozart, și credeam că ori te naști așa, ori nu ai nicio șansă. Între timp, am înțeles că și multă muncă și răbdare ajută, chiar și când nu e clar de la început spre ce te duce talentul. Așa mi-am făcut curaj și să părăsesc o carieră promițătoare, unde nu mai puneam suflet, pentru un domeniu despre care nu știam nimic, lumea non-profit.” – Alina Kasprovschi, director de fundație și mamă

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Aurelia Axente-Stan

Aurelia a venit în familia De-a Arhitectura în 2015, din 2017 este coordonator local Bucureşti-SUD, însă cel mai mult Aurelia iubește să meargă ea însăși la clasă ca arhitect îndrumător și să fie alături de copii. Vă invităm să citiți mai departe povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.