De ce să-și înscrie un profesor clasa la un curs hands-on de arhitectură și mediu construit?

De-a Arhitectura este un program care a crescut enorm în ultimii ani tocmai datorită faptului că profesorii au înțeles importanța și contribuția lui la formarea viitorilor cetățeni. Ei au fost cei care au rezonat cu misiunea noastră și și-au dorit să ofere celor mai mici și mai mari cursuri de educație de mediu construit. Vă invităm, așadar, pe voi, cei din prima linie, care înțelegeți importanța educației nonformale și vă doriți ca elevii să învețe să privească orașele și satele cu alți ochi, să vă alăturați acestei mișcări și să vă înscrieți până pe 21 aprilie 2022.

Alfie Kohn: Şcolile pe care le merită copiii noştri (educație progresistă versus învățământ tradițional)

Pe 16 noiembrie 2013, psihologul american Alfie Kohn a susținut la București două conferințe, la Hotel Intercontinental. Evenimentul – organizat de „Totul despre mame” și Monica Reu, trainer de comunicare non-violentă – a cuprins două teme: „Unconditional parenting” (Iubire necondiționată în educarea copiilor) și „Şcolile pe care le merită copiii noştri (educație progresistă versus învățământ tradițional)”.

Colega noastră arh. Corina Croitoru, membru fondator De-a Arhitectura, a participat la eveniment și ne-a povestit despre educația progresistă și cum De-a Arhitectura deja urmărește aceste principii prin cursul „De-a arhitectura în orașul meu” care se desfășoară în acest moment în școli. […]