„Orașul pentru oameni”: De-a Arhitectura la Radio România Cultural
Începând cu luna februarie 2020, în fiecare miercuri, de la 13:20 la 14:00, ne puteți asculta la Radio România Cultural (RRC) în cadrul emisiunii „Știința 360” a Corinei Negrea. […]
Începând cu luna februarie 2020, în fiecare miercuri, de la 13:20 la 14:00, ne puteți asculta la Radio România Cultural (RRC) în cadrul emisiunii „Știința 360” a Corinei Negrea. […]
În decembrie 2018, arh. Cristina-Maria Miu şi arh. Cornelia Gheorgişteanu, voluntare De-a arhitectura, au ajuns la Centrul de plasament „Casa Pinocchio” din Băbeni, judeţul Vâlcea, unde s-au împrietenit cu cei 19 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani în cadrul atelierului de scenografie pe care l-au derulat. În lunile care s-au scurs, continuând întâlnirile cu cei mari și mai mici, cele două arhitecte și-au dorit să ducă la un alt nivel nevoile pe care le-au identificat în interacțiunea cu copiii. […]
În 2019, Programul de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii” s-a întrunit în cadrul a două întâlniri. Prima, precedată de Conferința „Arhitecții și copiii – Idei inovatoare în educația pentru mediul construit” (Architects and Children – Innovative ideas in built environment education), a avut loc în perioada 17-18 mai 2019 la sediul Camerei Arhitecților Maghiari din Budapesta, Ungaria. V-am povestit pe larg despre ea aici. […]
În luna februarie 2020, Asociaţia De-a Arhitectura a organizat în parteneriat cu Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România seria de patru ateliere „De-a arhitectura mini – 4 cetăţi”.
Pe parcursul celor patru întâlniri (8, 15, 22, 29 februarie 2020) care au avut loc în mansarda OAR București, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani s-au plimbat, cu ajutorul imaginației, prin „Oraşul norilor de gheaţă”, au ajuns apoi în „Oraşul cuvintelor”, au poposit în „Cetatea albinelor” şi s-au oprit, într-un final, la „Castelul dulce”. […]
În cadrul Programului Național „Școala Altfel” din acest an școlar, ca în fiecare an de până acum, Asociaţia De-a Arhitectura desfășoară ateliere de arhitectură și mediu construit în București și în țară. Astfel, înainte de situația stării de urgență, toți copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani care nu erau înscrişi la cursurile noastre în şcoli şi grădiniţe, au avut posibilitatea de a-și însuși diverse noțiuni despre oraș și mediu construit. Atelierele, gândite într-o manieră ludică, dezvoltă imaginația și încurajează creativitatea. Sperăm ca situația să revină la normal cât mai curând și să putem relua toate aceste activități. […]
Ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19) și a măsurilor luate de Ministerul Educației și Cercetării, Asociația De-a Arhitectura a anunțat încă de pe 10 martie 2020 suspendarea tuturor activităților [directe cu copiii] în această perioadă. Reţeaua De-a arhitectura din întreaga ţară lucrează (la distanţă) la conţinuturi noi, adaptate acestor zile, pe care le veți găsi pe website și pe Facebook De-a arhitectura cu hashtag-ul #DeaArhitecturaAcasa. Având în vedere că momentan stăm acasă, vă invităm într-o călătorie virtuală la Muzeul Național de Artă al României pentru a explora împreună activitățile desfășurate în cadrul „școlii de vară” din 2019.
În iulie 2019, Asociația De-a Arhitectura a avut plăcerea de a organiza o mini „școală de vară” în parteneriat cu Artcrowd şi Muzeul Național de Artă al României (MNAR), la invitația doamnei Codruța Cruceanu, istoric de artă și specialist în educație culturală. […]
În 2019, Programul de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii” s-a întrunit în cadrul a două întâlniri, în Ungaria și Finalnda, la care au participat din partea României arh. Mina Sava, președinte al Asociației De-a Arhitectura și reprezentantul României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) încă din 2015, și arh. specializat în urb. Claudia Pamfil, manager programe de formare De-a Arhitectura. […]
În toamna lui 2019, timp de o lună, Casa Costa-Foru și-a redeschis porțile tuturor celor pasionați de istoria Bucureștiului în cadrul evenimentului „Construind Comunitatea • Orașul Alternativ”, găzduind o serie de expoziții, ateliere și platforme de discuție despre istorii urbane alternative și memoria Bucureștiului. În cadrul evenimentului, pe 12 octombrie 2019, Asociația De-a Arhitectura, în parteneriat cu Grupul de inițiativă Casa Costa-Foru și Cartierul Uranus, a organizat atelierul „Dealul dispărut”, la invitația arhitectului și fotografului Ioana Marinescu, coordonatorul echipei de studenți care a realizat macheta Dealului Arsenalului. […]