Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Ioana Aldea

Ioana Aldea a venit în familia De-a Arhitectura la Brașov, în 2015, în cadrul Clubului De-a arhitectura. Ioana a participat, împreună cu echipa brașoveană, la majoriatatea activităților și proiecteleor De-a arhitectura, de la îndrumarea atelierelor de club, la coordonarea proiectului „De-a arhitectura în școala mea”, iar cel mai recent ca și creatoare a provocărilor #DeaArhitecturaAcasa. Iubește interacțiunea cu copiii și experiența de la clasă alături de dascăli minunați și îi îndrumă pe cei mici cu blândețe și răbdare. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

Challenge 7 #DeaArhitecturaAcasa: Căsuța călătoare – în culise

Pe 2 octombrie 2020 am lansat cel de-al șaptelea challenge #DeaArhitecturaAcasa, însă primele idei au început să se contureze încă de la începutul lui iunie, când eram în plină pandemie și încă „digeram” lunile de distanțare socială. Visam să reluăm călătoriile, ieșirile în siguranță și ne gândeam cum am putea face asta. Echipa Căsuța călătoare, cum avea să se numească provocarea în final, a fost formată din doi arhitecți și un arhitect de interior, toți membri implicați activ în activitățile De-a arhitectura fie ca îndrumător și coordonator local al zonei București-Sud cum este Aurelia, îndrumător și coordonator al challenge-urilor cum este Mădă sau responsabil comunicare – Monica. Dacă luna trecută v-am purtat în călătorie prin orașele și casele imaginate de copii, de data aceasta vă vom povesti toate aventurile prin care am trecut noi, creatoarele, de la prima idee la filmulețul final al celui de-al șaptelea challenge. Să pornim!

Atelier online „Orașele dintre coperți” – partea I și II

Pe 31 octombrie și pe 28 noiembrie 2020 Asociaţia De-a Arhitectura a invitat copiii de 9-12 ani într-o călătorie în timp în cadrul atelierului online „Orașele dintre coperți”. Pornind de la descrierile unor orașe imaginare descoperite în pagini din literatura pentru copii, cei 10 participanți au materializat grafic imaginea orașului, urmărindu-i particularitățile descrise în carte, întruchipând chiar ei un personaj care călătorește în timp și își alege o perioadă din evoluția orașului. Odată ajunși în acel punct, cei mici au căutat un loc în care să se așeze și, fie au creat un spațiu nou, potrivit cu cele existente, fie au adaptat unul, dintre cele care i-au vrăjit. Dacă sunteți curioși ce ar face Sofia și Alexandra în Orașul de Smaralad sau cum poți să zbori în Orașul Zmeielor al Marei, vă invităm să aflați în continuare din povestea spusă de cele două îndrumătoare, arh. Aurelia Axente-Stan și arh. Cristina Dumitrescu.

„My school can be cool” prinde formă la Liceul Gerhardinum din Timișoara

Echipele de elevi și îndrumători de la Liceul Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, înscriși în programul „De-a arhitectura în școala mea”, au ajuns în final la faza de implementare a proiectului propus de ei, „My school can be cool”. În ciuda contextului atipic, voluntarii, colaboratorii și părinții s-au implicat activ în ultimele luni în realizarea celor 2 propuneri, din cele 12, care au fost aprobate de administratorul școlii la mijlocul verii.

Challenge 7 #DeaArhitecturaAcasa: Căsuța călătoare – magie și imaginație

După ce am vizitat turnuri cu capul în nori, ne-am uitat la trecutul străzilor, la prezentul lor și cum ar putea arăta viitorul acestora, după ce am admirat căsuțele special create pentru păsări, scaunele animălicioase și ne-am reinventat școala, seria provocărilor #DeaArhitecturaAcasa pentru copii și tineri, lansată în aprilie 2020, a ajuns în octombrie 2020[…]

Challenge 6 #DeaArhitecturaAcasa: Reinventează-ți școala

Anul 2020 a fost și este unul plin de provocări în domeniul educației. Pornind de la curriculă și metodele de predare, până la infrastructură și dotările necesare, reforma sistemului educațional a fost un subiect central în ultimii ani pe agenda publică, dezbătut intens în ultimele luni, în noul context. […]

Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Diana Constantinescu

Mai noi sau mai vechi, mai experimentați sau mai novici, peste treizeci de voluntari De-a arhitectura – arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri sau peisagişti – au stat de vorbă cu noi și ne-au povestit despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. […]

Carta UIA de Educaţie de mediu construit pentru copii şi tineri

Ca reprezentant al României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Grupul de lucru „UIA – Arhitectura şi Copiii” al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) încă din 2015, grup ce reuneşte reprezentanţi ai arhitecţilor din întreaga lume implicaţi în proiecte dedicate educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru copii, având ca scop promovarea acestui domeniu şi schimbul de bune practici, considerăm că este responsabilitatea noastră să punem România pe hartă și să fim în fruntea inițiativelor care propun o educație integrată ce are în centru mediul construit și arhitectura. […]