Călătorie prin lumea secretă a copilăriei la Noaptea Muzeelor

Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe 13 mai 2023, De-a Arhitectura a organizat atelierul „Lumea secretă a copilăriei” în parteneriat cu Muzeul Școlii de Arhitectură – Centrul Expozițional Documentar din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Îndrumați de arh. int. Mădălina Bold și arh. Ioana Moraru, alături de voluntarii arh. Ștefana Iaschevici și stud. arh. Flavia Nechițelea, copiii de 3-9 ani au fost invitați să se lase inspirați de visele despre case care plutesc pretutindeni prin Școala de Arhitectură și să construiască, din bețe și fâșii colorate, lipind culcuș lângă culcuș, o lume secretă făcută pe măsura lor.

Arhitecturi de poveste – concurs de scenarii educaționale

Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași), alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), a lansat concursul de scenarii educaționale din proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii”.

Raport de activitate 2022: anul în care am sărbătorit 10 ani de activitate

Am publicat raportul de activitate pe 2022, anul în care am sărbătorit un deceniu de activitate și am celebrat oamenii din jurul nostru, pe cei care au contribuit la creșterea și devenirea a tot ce reprezintă De-a Arhitectura astăzi: un reper în domeniul educației non-formale de mediu construit.

De-a Arhitectura invită arhitecții, urbaniștii, peisagiștii, designerii, studenții arhitecți să se înscrie ca voluntari în programele de educație de mediu construit

De-a Arhitectura, o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori dedicată promovării educației în domeniul arhitecturii și al mediului construit, invită arhitecții, urbaniștii, designerii, inginerii și studenții la arhitectură să se alăture programelor desfășurate în școli în anul 2023-2024, să contribuie la dezvoltarea unor comunități de tineri informați și implicați în viața orașului și să redescopere domeniul în care profesează prin ochii copiilor de școală primară. Înscrierile vor rămâne deschise până pe 15 iunie 2023.

Teens Urban Acupuncture – sau despre spații publice modelate de tineri

De-a Arhitectura a desfășurat în perioada noiembrie-decembrie 2022 proiectul „Urban-Up! TU_act [Teens Urban Acupuncture]” cu și pentru adolescenți, folosind un instrument de design thinking dezvoltat de asociație în cadrul programului „My School Can Be Cool”. Profesioniști ai mediului construit și studenți din cadrul proiectului De-a arhitectura Urban Up Fellowship, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, i-au ghidat pe tineri din postura de facilitatori și „traducători” ai viziunii lor într-o idee de amenajare a spațiului public.

Raport de activitate octombrie 2022 – martie 2023: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

Perioada octombrie 2022 – martie 2023 a fost, ca de obicei, plină pentru Asociația De-a Arhitectura. Luna octombrie ne-a adus bucuria de a participa la Summitul Global HundrED de la Helsinki și, pentru al doilea an consecutiv, de a fi selectați printre cele mai promițătoare inovații în educație din colecția globală de anul acesta. Vă invităm să vă bucurați alături de noi de ultimele 6 luni intense de activitate în promovarea educației de mediu construit.

De-a Arhitectura la HundrED Innovation Summit 2022

Anul acesta De-a Arhitectura face parte din Colecția Globală HundrED 2023 ce evidențiază anual 100 dintre cele mai ingenioase inovații în educația K-12 (5-18 ani) din întreaga lume. Este pentru al doilea an consecutiv când ajungem pe lista celor 100 de inovații în educație identificate de HundrED pe baza impactului și scalabilității lor excepționale. Citiți pe larg cum a decurs summitul de anul trecut din Finlanda și înscrieți-vă pentru a putea fi selectat în colecția din 2024!